dobroge.tv

Live

Rezultate pentru eticheta "noi reguli"

Peste 10.000 de turiști sunt așteptați să își petreacă vacanța de Rusalii pe litoral. Odată cu sosirea lor își intră în pâine și salvamarii. Este primul an în care salvatorii de la malul mării au condiţii și reguli noi de intervenţie. De exemplu, resuscitarea gură la gură este complet interzisă, așa că au fost dotaţi cu baloane medicale.

Deputaţii au aprobat astăzi introducerea unor noi reguli în programul Prima Casă. Astfel, creditele destinate cumpărării locuinţelor de către persoanele care fac parte dintr un grup vulnerabil pot fi garantate de stat integral, faţă de 40 la sută cât era până acum.

Dacă aveți informații care pot deveni o știre, vă rugăm să ni le transmiteți pe WhatsApp, la nr.: 0774402233